
Prețurile medii de consum în luna octombrie 2023 față de luna precedentă au crescut cu circa 0,5%, informează Biroul Național de Statistică.
Astfel, în luna octombrie 2023 față de septembrie 2023, din produsele alimentare, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 14,4% și ouă de găină – cu 10,8%. În schimb, s-au diminuat prețurile la fructe – cu 6,2%, ulei vegetal – cu 2,4% și la zahăr – cu 1,2%.
În același timp, la mărfurile nealimentare, în perioada analizată au crescut prețurile medii de consum la încălțăminte – cu 2,9% și confecții – cu 0,8%, în timp ce prețurile medii de consum la combustibili și carburanți s-au diminuat – cu 1,4% (inclusiv benzina – cu 5,4% și motorina – cu 0,3%).
BNS mai informează că prețurile medii de consum în luna octombrie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 (de la începutul anului curent) au crescut cu 4,5%, inclusiv la produsele alimentare - cu 3,5%, mărfurile nealimentare - cu 3,2% și la serviciile prestate populației - cu 7,8%.
Cât privește inflația anuală, prețurile medii de consum în luna octombrie 2023 comparativ cu luna octombrie 2022 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 6,3%, inclusiv la produse alimentare cu 5,6%, mărfuri nealimentare cu 4,2% și servicii prestate populației cu 10,8%. Astfel, a fost marcată reducerea în continuare a ratei anuale a inflației, înregistrată începând cu luna noiembrie a anului 2022.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1450 vizualizări
Data publicării:
14 Noiembrie /2023 07:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *