
Avertismentele de sănătate de interzicere a fumatului vor trebui să acopere 50% din suprafețele pe care sunt imprimate, având o lățime minimă de 20 mm. Totodată, Serviciul Vamal va prezenta Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, până la data de 31 mai a fiecărui an, informația pentru anul precedent privind volumul anual al importurilor pe tip de produs de tutun sau produs conex, precum și de dispozitive și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire, exprimat în număr de unități, kilograme sau litri, după caz, conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor.
Aceste prevederi se conțin în Legea nr. 125 din 29 mai pentru modificarea unor acte normative (controlul tutunului), publicată în Monitorul Oficial din 24 iunie curent, ce are ca scop consolidarea cadrului legislativ în domeniul controlului tutunului, în concordanță cu prevederile Conventiei-cadru a OMS pentru controlul tutunului.
Astfel, Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului a fost completată cu cerințele pentru raportare de către agenții economici care produc și/sau importă tutun ori produse din tutun, produse conexe, dispozitive și accesorii de utilizare, reîncarcare sau încălzire a acestora cu studiile interne și externe de care dispun cu privire la cercetarea pieței și preferințele diverselor grupuri de consumatori, incluzând tinerii și fumătorii curenți, referitoare la ingrediente și emisii, precum și rezumatele studiilor de piață pe care le realizeaz atunci când lansează produse noi, dar și cu volumul anual al vânzarilor per marcă și tip.
De asemenea, la producerea de jocuri de calculator, inclusiv de jocuri video și jocuri online, de jocuri de societate destinate oricărei categorii de vârstă, de programe destinate oricărei categorii de vârstă, inclusiv de filme TV și video, de spectacole de teatru și de divertisment, de programe radio, TV și de știri, se interzice prezentarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, precum și a procesului de folosire a acestor produse, cu excepția cazului în care o astfel de prezentare face parte din intenția artistică a autorilor, iar jocurile, programele audiovizuale, spectacolele sunt destinate adulților.
Cât privește notificarea privind țigaretele electronice sau flacoanele de reumplere, care se depune la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, se precizează că aceasta va trebui transmisă în format electronic, cu 6 luni înainte de plasarea pe piață a produsului.
Notificarea privind țigaretele electronice sau flacoanele de reumplere, inclusiv cele fără nicotină, conține mai multe informații, precum:
De asemenea, a fost extinsă lista încăperilor în care se interzice fumatul și anume: pe terenurile de joacă pentru copii, pe terenurile de sport, în parcurile de distracții, în grădinile zoologice, în parcurile acvatice, pe terenurile aferente piscinelor, pe plaje; pe stadioane, arene, în piețe și alte spații publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen; în stațiile de transport public, precum și pe terenurile aferente destinate și folosite pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate, precum și în pasajele pietonale subterane; în mijloacele de transport public și în mijloacele de transport private în care se află minori; în locurile de uz comun destinate și folosite pentru trecerea în locuințe (scări, coridoare, cabina ascensorului), precum și în alte spații comune care sunt parte componentă a blocului locativ și a construcțiilor auxiliare, la balcoanele blocurilor de locuit (apartamentelor, căminelor).
A fost modificat și Codul contravențional, fiind înăsprite amenzile pentru admiterea fumatului în locuri interzise. Astfel, acestea vor fi de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an. Totodată, persoanele fizice care fumează în locuri interzise vor fi amendate cu până la 2 250 de lei sau vor presta muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore. Plasarea pe piață a pliculețelor cu nicotină va fi sancționată cu o amendă de până la 4500 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunea va fi de până la 15 000 de lei, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.
Legea va intra în vigoare la 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, cu unele excepții.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1723 vizualizări
Data publicării:
25 Iunie /2025 06:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *