
Serviciul Fiscal de Stat, în exercitarea atribuțiilor sale legale, continuă să întreprindă măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului de neutilizare a echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar și a altor încălcări ale legislației în vigoare.
În luna februarie 2026, vor fi desfășurate acțiuni de control fiscal prin metoda verificării operative, orientate prioritar asupra următoarelor domenii de activitate economică:

Care este scopul acestor acțiuni?
Acțiunile întreprinse de Serviciul Fiscal de Stat au drept obiectiv asigurarea respectării disciplinei fiscale și menținerea unui mediu concurențial echitabil. În acest sens, verificările vizează, în principal:
✔️ respectarea obligației de eliberare a bonurilor fiscale la efectuarea decontărilor în numerar;
✔️ declararea corectă și integrală a veniturilor realizate;
✔️ deținerea documentelor ce confirmă proveniența legală a mărfurilor.
Controalele fiscale operative sunt inițiate prioritar în baza analizei riscurilor de neconformare fiscală și se desfășoară inopinat, la locul desfășurării activității economice, cu focalizare asupra domeniilor cu risc sporit, inclusiv a activităților cu caracter sezonier.
Instituții:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
144 vizualizări
Data publicării:
03 Februarie /2026 14:06
Catalogul tematic
Activitatea SFS | Control fiscal
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *