
Jos etc. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 3 mai curent, proiectul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor.
Scopul final al Acordului constă în dezvoltarea cooperării economice în raport cu investițiile străine, stimularea fluxului de capital, intensificarea relațiilor economice existente între cele două țări, în baza principiilor și avantajului reciproc, ținând cont de legislația internă și obligațiile internaționale.
Conform documentului, fiecare stat va încuraja investitorii celuilalt stat să investească pe teritoriul său, precum și părțile vor acorda reciproc un tratament corect și echitabil.
Acordul va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări, în scris, prin canale diplomatice, cu privire la îndeplinirea de către părți a procedurilor interne necesare și se va încheia pe o perioadă de 10 ani.
Acordul nu va implica angajamente financiare și nici cheltuieli suplimentare din partea țării noastre.
Desfășurarea procesului de negocieri va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Până în prezent, Republica Moldova a încheiat astfel de acorduri cu țări precum Italia, Turcia, Republica Cehă, Regatul Țărilor de
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1456 views
The date of publishing:
03 May /2023 08:17
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *