
În Monitorul Oficial din 10 octombrie curent Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 110 din 3 octombrie 2024 cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pe 9 luni ale anului 2024. Prin acest ordin au fost aprobate termenele de prezentare a rapoartelor pentru autoritățile publice centrale (anexa nr.1) și pentru direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale (anexa nr.2).
Conform Ordinului, șefii subdiviziunilor din cadrul Ministerului Finanțelor vor asigura recepționarea și verificarea rapoartelor financiare prezentate de către autoritățile publice centrale și direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile de la data prezentării.
Precizăm, conform art.74 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014, autorităţile/instituţiile bugetare, inclusiv Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, întocmesc şi prezintă rapoarte financiare în baza Legii contabilităţii şi în conformitate cu termenele şi cerinţele stabilite de Ministerul Finanţelor.
Anexa nr.1
TERMENELE
de prezentare a rapoartelor financiare pe 9 luni ale anului 2024 de către
autoritățile publice centrale
| Nr.d/o | Cod | Denumirea autorității publice centrale | Termenele prezentării |
| 1 | 0101 | Secretariatul Parlamamentului | 12.11 |
| 2 | 0102 | Aparatul Președintelui Republicii Moldova | 11.11 |
| 3 | 0103 | Curtea Constituțională | 13.11 |
| 4 | 0104 | Curtea de Conturi | 12.11 |
| 5 | 0201 | Cancelaria de Stat | 18.11 |
| 6 | 0203 | Ministerul Finanțelor | 26.11 |
| 7 | 0204 | Ministerul Justiției | 25.11 |
| 8 | 0205 | Ministerul Afacerilor Interne | 26.11 |
| 9 | 0206 | Ministerul Afacerilor Externe | 29.11 |
| 10 | 0207 | Ministerul Apăriri | 27.11 |
| 11 | 0222 | Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării | 22.11 |
| 12 | 0223 | Ministerul Infrasctructurii și Dezvoltării Regionale | 13.11 |
| 13 | 0224 | Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare | 29.11 |
| 14 | 0225 | Ministerul Mediului | 22.11 |
| 15 | 0226 | Ministerul Educației și Cercetării | 29.11 |
| 16 | 0227 | Ministerul Culturii | 28.11 |
| 17 | 0228 | Ministerul Muncii și Protecției Sociale | 29..11 |
| 8 | 0229 | Ministerul Sănătății | 28.11 |
| 19 | 0230 | Ministerul Energiei | 21.11 |
| 20 | 0241 | Biroul Național de Statistică | 20.11 |
| 21 | 0242 | Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru | 19.11 |
| 22 | 0243 | Agenția Relații Interetnice | 11.11 |
| 23 | 0248 | Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale | 19.11 |
| 24 | 0249 | Agenția Proprietății Publice | 15.11 |
| 25 | 0250 | Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare | 15.11 |
| 26 | 0252 | Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală | 14.11 |
| 27 | 0253 | Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie | 14.11 |
| 28 | 0254 | Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi | 15.11 |
| 29 | 0275 | Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor | 21.11 |
| 30 | 0277 | Agenția Națională Antidoping | 11.11 |
| 31 | 0279 | Centrul Serviciului Civil | 12.11 |
| 32 | 0301 | Consiliul Superior al Magistraturii | 20.11 |
| 33 | 0302 | Consiliul Superior al Procurorilor | 15.11 |
| 34 | 0303 | Procuratura Generală | 14..11 |
| 35 | 0401 | Oficiul Avocatului Poporului | 13.11 |
| 36 | 0402 | Comisia Electorală Centrală | 29.11 |
| 37 | 0403 | Centru Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal | 12.11 |
| 38 | 0404 | Consiliul Audovizualului | 13.11 |
| 39 | 0405 | Consiliul Concurenței | 14.11 |
| 40 | 0406 | Serviciul de informații și Securitate | 18.11 |
| 41 | 0407 | Autoritatea Națională de Integritate | 15.11 |
| 42 | 0408 | Serviciul de Protecție și Pază de Stat | 14.11 |
| 43 | 0409 | Consiliul pentru Egalitate | 13.11 |
| 44 | 0410 | Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor | 13.11 |
| 45 | 0411 | Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor | 18.11 |
| 46 | 0412 | Centrul Național Anticorupție | 20.11 |
| 47 | 0413 | Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării | 11.11 |
| 48 | 0501 | Academia de Științe a Moldovei | 12.11 |
| 49 | 0502 | Institutul Național al Justiției | 13.11 |
| 50 | 0503 | Instituția Publică Națională a Audivizualului „Compania Teleradio -Moldova” | 11.11 |
Anexa nr.2

Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1470 views
The date of publishing:
15 October /2024 08:48
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *