
Clasarea terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate se va face în temeiul cererilor proprietarilor de terenuri, prin decizia autorității deliberative a administrației publice locale de nivelul întâi sau de nivelul al doilea, în cazul municipiilor Chișinău și Bălți.
În temeiul prevederilor Legii nr. 59 din 20 martie 2025 pentru modificarea unor acte normative (punerea în aplicare a Codului funciar) (Legea nr. 59/2025), publicat în Monitorul oficial, Legea nr. 171/2010 cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații va fi completată cu un articol nou (art. 422) care va reglementa modul terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate.
Astfel, conform noilor prevederi, clasarea terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate se va efectua în următoarele condiții:
a) pierderea surselor de apă destinate irigării;
b) uzarea/casarea rețelei de drenaj sau de irigare, ceea ce impune înlocuirea sau reconstrucția acesteia;
c) degradarea calității apei până la indici inadmisibili pentru irigarea culturilor agricole;
d) retragerea terenurilor agricole pentru alte necesități ale statului și ale societății decât cele agricole și silvice;
e) schimbarea destinației sau a modului de folosință a terenurilor agricole pentru care nu este necesară irigarea.
Conform completărilor la Legea nr. 170/2010, autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi va adopta decizia privind clasarea terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate doar după notificarea prealabilă în acest sens a autorității administrative care gestionează, în numele statului, infrastructura de irigații și/sau desecare aflată în proprietatea statului.
De menționat, că Legea nr. 59/2025 prevede și intervenții la Legea apelor nr. 272/2011. Astfel, în temeiul noilor prevederi, va fi expusă în redacție nouă lit. d) alin. (2) al art. 52 din legea menționată care va stabili că în limitele zonelor de protecție a apei se interzice amplasarea fermelor zootehnice, cu excepția exploatațiilor de acvacultură, exploatațiilor apicole, exploatațiilor de creștere a melcilor, precum și a următoarelor categorii de exploatații, pentru care se stabilesc distanțe minime față de albia minoră a corpurilor de apă:
Totodată, Legea nr. 272/2011 va stabili că derogările de la prevederile enumerate supra nu vor fi aplicabile râurilor Nistru, Prut și Dunăre, precum și lacurilor de acumulare.
Atragem atenția, că toate modificările și completările prevăzute în Legea nr. 59/2025 intră în vigoare la data de 1 aprilie anul curent, odată cu punerea în aplicare a Codului funciar.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
593 views
The date of publishing:
01 April /2025 05:58
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *