
Serviciul Fiscal de Stat va desfășura la data de 14 februarie 2023 acțiuni de monitorizare a contribuabililor care activează în domeniul comerțului cu flori și HoReCa.
Acțiunile au drept obiectiv verificarea modului de respectare a legislației în vigoare de către contribuabilii menționați supra, în scopul prevenirii nedocumentării tranzacțiilor prin echipamentele de casă și de control.
Monitorizarea contribuabililor vizați vine în contextul creșterii cererii respectivelor servicii cu ocazia sărbătorii Ziua îndrăgostiților, fapt ce duce la sporirea riscului de nedeclarare a tuturor vânzărilor cu scopul de a diminua cuantumul impozitelor și taxelor aferente bugetului public național.
Autoritatea fiscală națională recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legale, iar cumpărătorilor – să solicite bonul de casă la procurarea mărfurilor și serviciilor, astfel contribuind la majorarea nivelului de conformare.
SFS îndeamnă la cooperare agenții economici și contribuabilii pe parcursul desfășurării acțiunilor anunțate.
Acțiunile de monitorizare anunțate nu presupun efectuarea măsurilor de control la agenții economici, respectiv nu se vor aplica careva sancțiuni.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1285 views
The date of publishing:
13 February /2023 11:53
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *