
În Parlament, cu titlu de inițiativă legislativă, este înregistrat proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, elaborat în scopul ameliorării situației din sectorul agricol, manifestată prin decapitalizarea agricultorilor în urma multiplelor crize care au afectat sectorul în ultimii trei ani (criza logistică, criza fertilizanților, seceta/arșița din vara anului 2024).
Astfel, pentru redresarea situației dificile cu care se confruntă agricultorii, proiectul propune extinderea bazei de calcul a sumei pasibile restituirii cu cuantumul impozitului funciar pentru anul 2024, în vederea posibilității rambursării acestuia din contul TVA acumulat în contul agricultorilor.
Atragem atenția, că redacția în vigoare a lit. b) alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 337/2022 stabilește că suma TVA rambursată constituie mărimea minimă dintre mărimea formată din suma impozitului funciar pentru terenurile cu destinație agricolă, calculat sau declarat pentru anii 2022 și 2023.
Conform estimărilor preliminare, implementarea prevederilor proiectului necesită cheltuieli în sumă de circa 50 mil. lei.
De menționat, că în cadrul ședinței din 26 martie curent, Guvernul a susținut proiectul legii care urmează a fi aprobat de către Legislativ în două lecturi. Se propune ca noile reglementări să fie puse în aplicare la data publicării în Monitorul oficial.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
668 views
The date of publishing:
27 March /2025 07:05
Catalogul tematic
T.V.A. | Noutăți | Agricultura
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *