
Serviciul Vamal reamintește cetățenilor prevederile legale de traversare peste frontiera vamală a mărfurilor și bunurilor. În acest sens a fost publicat un material informativ ce se referă la regulile și condițiile de traversare a frontierei cu medicamente.
Astfel, medicamentele fac parte din categoria bunurilor de uz/consum personal şi se permite introducerea/scoaterea în/din Republica Moldova, doar cu condiția că cantitatea pe care o aveți în bagaje n-o depășește pe cea necesară pentru tratament pe perioada aflării în țara de destinație sau pe perioada călătoriei.
O altă condiție obligatorie este ca acestea să fie însoțite și de rețeta în baza căreia au fost eliberate sau de alte acte emise de către instituțiile medicale, unde să fie indicată denumirea medicamentelor, modul și durata de administrare.
Cu referire la medicamente ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, potrivit autorității vamale, chiar dacă în alte țări sunt vândute fără prescripție medicală, în Republica Moldova acestea sunt eliberate doar pe bază de rețetă medicală.
Potrivit legislației naționale, introducerea în țară a respectivelor substanțe este calificată ca contrabandă și poate fi pedepsită cu închisoare pe un termen de până la 8 ani. Prin urmare, se recomandă de a face rost de aceste medicamente doar în baza unei prescripții medicale, eliberată de medici specialiști. Din această categorie fac parte așa medicamente precum Modafinil, Alprazolam sau Tramadol. Lista completă a substanțelor stupefiante și psihotrope supuse controlului poate fi vizualizată aici.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1374 views
The date of publishing:
04 April /2023 12:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *