
Serviciul Fiscal de Stat anunță desfășurarea, la 25 octombrie curent, ora 11.00, a concursului de comercializare a bunurilor confiscate. Lista bunurilor propuse pentru comercializare poate fi consultată aici.
Menționăm, concursul va fi organizat în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte şi a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune şi a comorilor.
La concurs pot participa agenții economici înregistrați în Republica Moldova, care dispun de rețea comercială, unități de producere sau de depozitare. Cererile de participare vor fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat până la data de 25 octombrie 2023, ora 09.00.
La cerere se prezintă suplimentar următoarele documente:
- Documentele de constituire și certificatul de atribuire a codului fiscal;
- Bilanțul la ultima dată gestionară, confirmat de Biroul Național de Statistică;
- În caz de necesitate, licența care atestă dreptul de a practica un anumit gen de activitate;
- Certificatul de la bancă (bănci) privind situația contului curent (conturilor curente);
- Ofertă în scris, autentificată prin semnătura conducătorului și ștampilă, plasată întrun plic sigilat, cu indicare pe plic a cuvântului ”CONCURS”.
Oferta va conține prețul de comercializare a bunurilor confiscate, comisionul solicitat pentru serviciile de consignație și termenele de achitare la buget a sumelor aferente.
Pentru informație suplimentară poate fi contactată Secretara Comisiei de concurs a bunurilor confiscate a SFS, doamna Olga Borțevici – șefă a Direcției gestionare bunuri confiscate, telefon 0 22 82 33 75, e-mail olga.bortevici@sfs.md.
IMPORTANT! Serviciul Fiscal de Stat nu postează anunțuri privind comercializarea bunurilor confiscate pe rețelele de socializare.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1356 views
The date of publishing:
23 October /2023 07:19
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *