
Legile care modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal, precum și pentru legile de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal și a legilor ce țin de politica fiscală, vor intra în vigoare peste 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus proiectul de modificare a unor acte normative (privind procesul de elaborare și promovare a proiectelor de acte normative).
Astfel, se propun precizări la art. 56 din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, alin. (2). La moment, modificările la actele normative menționate intră în vigoare nu mai devreme de 6 luni de la data publicării.
Totodată, se propune excluderea prevederii referitoare la intrarea în vigoare a legilor peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial. Drept urmare, se va reveni la regula generală existentă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 100/2017, conform căreia „legea intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei”.
Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1469 vizualizări
Data publicării:
20 Septembrie /2023 08:30
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *