
Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că în perioada 3-7 februarie curent, la Chişinău se desfăşoară prima rundă de negocieri pe marginea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Slovacă, cu participarea experților din cadrul autorităților de resort din Slovacia, precum şi reprezentanților ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.
În cadrul întâlnirii urmează a fi abordate aspectele privind garantarea dreptului la pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate și de urmași, precum și în cazul accidentelor de muncă și bolilor profesionale a cetățenilor Republicii Moldova și celor din Republica Slovacă stabiliți cu traiul permanent pe teritoriul celeilalte țări.
Negocierea şi semnarea Acordului va contribui la consolidarea securității sociale și va intensifica colaborarea între autoritățile și instituțiile competente ale celor două state.
Tot în acest context, amintim că recent s-a desfășurat cea de-a a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Franceză cu participarea reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor competente ale ambelor state.
Conform datelor, Republica Moldova a încheiat acorduri de securitate socială cu 18 țări: Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Portugheză, România, Marele Ducat de Luxemburg, Republica Estonia, Republica Cehă, Regatul Belgiei, Republica Polonă, Ungaria, Republica Lituania, Republica Federală Germania, Republica Turcia, Republica Belarus, Republica Italiană, Republica Letonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei (din 1 iunie 2024), dintre care 17 sunt deja în vigoare.
Instituții:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
663 vizualizări
Data publicării:
05 Februarie /2025 06:59
Catalogul tematic
Asigurare socială de stat
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *