
Cota standard TVA pentru sectorul HoReCa se va diminua de la 12% până la 8%. Prevederea este inclusă în Legea nr. 212/2023 pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar-fiscală 2024), ce a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 august curent.
Astfel, la produsele alimentare şi/sau la băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I din CAEM, precum și la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, care se atribuie la secţiunea I a CAEM, se va aplica cota TVA de 8%. Precizăm că prin Decizia Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale în Sănătate Publică, în timpul stării de urgență, pe întreg teritoriul țării, în sectorul HoReCa se aplică o cotă TVA redusă de 6%, conform Legii nr. 76/2021.
În același timp, începând cu 1 ianuarie 2025, la mărfurile, importate şi/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova, de la poziţiile tarifare ex. 9619 – tampoane igienice și tampoane interne pentru femei, ex. 392490000 şi 401490000 și cupe menstruale se va aplica cota TVA de 8%.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
6065 vizualizări
Data publicării:
11 August /2023 05:58
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *