
Consumatorii vor putea identifica mai ușor lanțurile scurte de aprovizionare, deoarece punctele de vânzare și unitățile publice vor aplica logouri oficiale care vor indica acest lucru, iar Guvernul va institui un Registru național al lanțurilor scurte de aprovizionare. Sunt prevederi ale proiectului de lege privind lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare, aprobat de Parlament în prima lectură în ședința din săptămâna trecută. Documentul are ca scop dezvoltarea unui sistem alimentar durabil și rezilient, care să reducă impactul asupra mediului și să contribuie la dezvoltarea regional echilibrată, prin promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare.
În primul rând, menționăm că potrivit proiectului, lanț scurt de aprovizionare este lanțul de aprovizionare cu produse agroalimentare în care numărul intermediarilor între producătorul primar (individual sau prin forme asociative) și consumatorul final nu depășește un singur intermediar.
Astfel, urmează a fi instituit un logo oficial pentru lanțuri scurte de aprovizionare, respectiv unul sau mai multe semne distinctive grafice, destinat(e) identificării punctelor de vânzare sau unitaților de alimentație publică care participă la lanțuri scurte de aprovizionare.
Comercianții, administrațiile piețelor agroalimentare și unitășile de alimentație publică vor asigura informarea consumatorilor privind participarea la lanțuri scurte de aprovizionare și privind aprovizionarea cu produse agroalimentare comercializate prin lanț scurt, inclusiv prin elemente de recunoaștere, materiale informative și marcaje la raft/meniu.
De asemenea, proiectul mai prevede că pentru dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare statul ar putea intervene prin investiții în active și infrastructuri necesare producției, procesării, depozitării, ambalării, transportului și comercializării produselor; proiecte de cooperare între operatori, inclusiv soluții comune de colectare, sortare, depozitare, distribuție sau logistică; instruire, consultață și asistență tehnică relevante pentru funcționarea lanțurilor scurte de aprovizionare, dar și măsuri fiscale sau tarifare.
Proiectul conține și prevederi care se referă la integrarea lanțurilor scurte de aprovizionare în achizițiile publice. Astfel, la aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” sau „cel mai bun raport calitate-cost”, autoritatea contractantă va putea acorda punctaj suplimentar ofertelor care fac parte dintr-un lanț scurt de aprovizionare.
Documentul urmează a fi aprobat în lectura a doua.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
139 просмотры
Дата публикации:
24 Март /2026 06:55
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *