
Serviciul Fiscal de Stat informează că începând cu data de 27 mai 2024, avizul de însoțire a mărfii și foaia de parcurs au fost excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special, urmare a modificărilor efectuate prin Hotărârea Guvernului nr.229/2024.
Astfel, pentru documentarea operațiunii de consum de combustibil și de utilizare a mijloacelor de transport, contribuabili sunt în drept să utilizeze formulare de documente contabile aprobate de conducerea contribuabilului, conform necesităților proprii.
Totodată, autoritatea anunță despre posibilitatea contribuabililor de a procura foi de parcurs în limita stocului disponibil, 68 874 bucăți de formulare tipizate pentru autoturisme, 8 822 bucăți de formulare tipizate pentru autobuse și 119 042 bucăți de formulare tipizate pentru autocamioane. După epuizarea stocului, autoritatea fiscală nu va mai tipări foi de parcurs, urmare a modificărilor efectuate prin Hotărârea Guvernului menționată supra.
De asemenea, conform art. 1171 din Codul fiscal, la transportarea mărfurilor, furnizorul are dreptul să emită avize de însoțire a mărfurilor. În cazul în care furnizorul emite avize de însoțire a mărfurilor, acesta eliberează factura fiscală în baza avizelor emise, până la sfârșitul perioadei fiscale în care au fost emise avizele respective.
În cazul utilizării facturii fiscale electronice (e-Factura), furnizorul eliberează factura fiscală în termen ce nu poate depăși 10 zile calendaristice ale lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin avizele respective.
Corespunzător, contribuabilii pot utiliza stocul disponibil de avize de însoțire a mărfurilor până la efectuarea modificărilor la art. 1171 din Codul fiscal.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1603 просмотры
Дата публикации:
03 Июнь /2024 07:02
Catalogul tematic
Налоговые новости | Налоговое администрирование | Contribuabil
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *