
Executivul a votat, în ședința din 28 decembrie curent, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2023. Acesta include 107 cercetări și alte lucrări ce urmează a fi realizate de Biroul Național de Statistică, precum și 119 titluri de informații statistice și administrative, ce urmează a fi prezentate BNS de către organele administrației publice și alte autorități și instituții.
Astfel, Serviciul Fiscal de Stat va elabora și prezenta:
La rândul său, Ministerul Finanțelor va prezenta Biroului Național de Statistică 8 informații statistice, iar Serviciul Vamal – 2.
În comparație cu Programul lucrări statistice 2022, pentru anul 2023 în lucrările elaborate de BNS a fost inclusă Ancheta de conjunctură, destinată evaluării dinamicii indicatorilor economici pe termen scurt și mediu din domeniul industriei prelucrătoare, construcțiilor, comerțului şi prestării serviciilor, implementată la solicitarea utilizatorilor. În același timp, în vederea reducerii presiunii informaționale asupra mediului de afaceri, se exclude cercetarea statistică lunară SEV TS „Cifra de afaceri în comerț și servicii”, care va fi substituită cu datele privind vânzările de mărfuri și servicii în baza declarațiilor TVA cu periodicitate lunară.
Pentru extinderea elaborării statisticilor oficiale și eficientizarea utilizării resurselor disponibile, Programul mai prevede furnizarea în adresa BNS a unor date administrative de către Agenția de Mediu (informația privind emisiile în aerul atmosferic și privind managementul deșeurilor); Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ( informația privind persoanele cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă și încadrate în câmpul muncii) și Banca Națională a Moldovei (indicatorii contului curent – date finale).
Costul estimativ al lucrărilor ce vor fi elaborate de BNS va constitui circa 62,3 mil. lei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1778 просмотры
Дата публикации:
29 Декабрь /2022 06:59
Catalogul tematic
Новости | НДС
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *