Новости
Legea nr. 287/2017: criteriile de atribuire la categorii de entități și grupuri vor fi revizuite
Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul modificărilor la Legea nr.287/2017 contabilității și raportării financiare care prevede revizuirea criteriilor de atribuire la categorii de entități și grupuri. Modificările analizate în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 23 februarie curent au fost elaborate în contextul alinierii la legislația UE.
În acest sens, ajustarea criteriilor de atribuire la categorii de entități și grupuri începând cu perioada de raportare pentru anul 2027 reprezintă obiectivul adoptării proiectului care va asigura îndeplinirea angajamentului planificat în Programului național de aderare 2025-2029 privind transpunerea prevederilor Directivei delegate (UE) 2023/2775 până în decembrie 2026.
De menționat că, criteriile de atribuire la categorii se aplică în scopul contabilității și raportării financiare în sectorul corporativ.
Astfel, prevederile noi ale proiectului se referă la ajustarea criteriilor de mărime pentru atribuirea la categorii de entități și grupuri stabilite potrivit art.4 al Legii nr.287/2017 și anume:
- pentru entitatea micro care, la data raportării, nu depăşeşte limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 8 500 000 lei; veniturile din vânzări – 17 000 000 de lei;
- pentru entitatea mică care, nefiind entitate micro, la data raportării, nu depăşeşte limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 95 000 000 lei; veniturile din vânzări – 190 000 000 lei;
- pentru entitatea mijlocie care, nefiind entitate micro sau entitate mică, la data raportării, nu depăşeşte limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 480 000 000 lei; veniturile din vânzări – 960 000 000 lei.
- pentru entitatea mare care, la data raportării, depăşeşte limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 480 000 000 lei; veniturile din vânzări – 960 000 000 lei;
- pentru grupul mic constituit din entitatea-mamă şi entităţile-fiice care urmează să fie incluse în consolidare şi care, la data raportării entităţii-mamă, luate în ansamblu, nu depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 115 000 000 lei; veniturile din vânzări – 230 000 000 lei;
- pentru grupul mijlociu care, nefiind grup mic, este constituit din entitatea-mamă şi entităţile-fiice ce urmează să fie incluse în consolidare, care, la data raportării entităţii-mamă, luate în ansamblu, nu depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 575 000 000 lei; veniturile din vânzări – 1 150 000 000 lei;
- pentru grupul mare constituit din entitatea-mamă şi entităţile-fiice ce urmează să fie incluse în consolidare, care, la data raportării entităţii-mamă, luate în ansamblu, depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: totalul activelor – 575 000 000 lei; veniturile din vânzări – 1 150 000 000 lei.
Conform proiectului, criteriile revizuite vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2027.
347 просмотры
Дата публикации:
24 Февраль /2026 09:24
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *