
În Monitorul Oficial din 3 iulie anul curent a fost publicat și a intrat în vigoare Ordinul ministrului Finanțelor nr. 61 din 23 iunie 2025 cu privire la modificarea Normelor metodologice privind executarea de casă a bugetelor componente ale bugetului public național şi a mijloacelor extrabugetare prin Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanțelor, aprobat prin OMF nr. 215/2015.
Astfel, în temeiul prevederilor OMF nr. 61/2025, Normele metodologice au fost completate cu pct. 4.2.3.61 conform căruia, prin derogare de la pct. 4.2.3.6, în cazul contractelor de achiziții publice privind achiziționarea energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice, serviciului de alimentare cu apă și canalizare de la furnizorul de ultima opțiune sau furnizorul universal, în contextul obligației de serviciu public la tarifele reglementate, se admite modificarea de către autoritățile/instituțiile bugetare, în limitele alocațiilor bugetare aprobate, a angajamentelor la aceste contracte stabilite conform acordurilor privind asumarea furnizării volumelor, înregistrate la Trezoreriile Regionale deservent, în temeiul solicitării privind modificarea (micșorarea/majorarea) angajamentelor asumate prin contractul de achiziționare a energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice, serviciului de alimentare cu apă și canalizare (Forma FD-042 care este introdusă în temeiul OMF nr.61/2025).
De menționat, că pct. 4.2.3.6 al Normelor metodologice stabilesc că nu se admit corectări/modificări în contractele prezentate de către autorități/instituții, altele decât corectările efectuate prin amendamentele la contracte. Amendamentele la contractele de achiziții publice urmează aceleași proceduri ca și contractele de achiziții publice inițiale, la care se referă și se perfectează de către autoritățile/instituțiile bugetare în următoarele cazuri: pentru majorarea/micșorarea sumei contractelor inițiale; pentru modificarea valabilității contractului inițial. Acordurile adiționale la contractele de achiziții publice, conform punctului menționat, se prezintă spre înregistrare la Trezoreria Regională în perioada valabilității contractului de achiziție publică.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
705 просмотры
Дата публикации:
04 Июль /2025 05:20
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *