
Optimizarea procesului de efectuare a inspecției tehnice și îmbunătățirea ratei de depistare și remediere a neconformităților tehnice ale vehiculelor, precum și eficientizarea instruirii personalului prin instituirea unor cerințe minime privind competența profesională, formare și calificare – sunt obiectivele Regulamentul cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere. Documentul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.840/18 decembrie 2024 și publicat în Monitorul Oficial din 17 ianuarie curent.
Regulamentul cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere se aplică:
Un alt obiectiv important al Regulamentului constă în includerea periodicității efectuării inspecției tehnice în dependență categoria vehiculelor, destinația și starea tehnică, în scopul stimulării reînnoirii parcului auto și menținerii siguranței traficului rutier și protejării mediului înconjurător. Astfel, vehiculele vor fi supuse unei inspecții tehnice conform următoarei periodicități:
Totuși, efectuarea inspecției tehnice pentru un vehicul, mai devreme de termenul stabilit, indiferent de data ultimei inspecții tehnice, se efectuează după un accident care a afectat principalele componente de siguranță ale vehiculului, precum roțile, suspensiile, zonele de deformare, sistemele de airbaguri, direcția sau frânele, dar și la reutilare, atunci când sistemele și componentele de siguranță și cele legate de protecția mediului ale vehiculului au fost transformate sau modificate.
Prima inspecție tehnică periodică se efectuează la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecție tehnică periodică, de la data celei precedente, conform periodicității stabilite. În intervalul dintre două inspecții tehnice, proprietarul/posesorul vehiculului rutier are obligația de a asigura menținerea acestuia într-o stare tehnică corespunzătoare în vederea încadrării în cerințele legale cu privire la siguranța circulației rutiere și protecția mediului. Inspecția tehnică periodică se efectuează de către stațiile de inspecție tehnică periodică, autorizate de către Agenția Națională Transport Auto.
Regulamentul va intra în vigoare la 1 februarie 2025, în timp ce unele prevederi din el vor fi puse în aplicare din 1 iunie 2025.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1580 просмотры
Дата публикации:
20 Январь /2025 07:00
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *