
În cazul livrării către consumatorii finali a energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice, apei calde, aplicarea semnăturii cumpărătorului/beneficiarului pe exemplarul facturii fiscale a furnizorului nu va fi obligatorie.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Ordinul MF nr.118/2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucțiunii privind completarea acestuia.
Astfel, se propune completarea pct. 11 din Instrucțiune cu prevederea menționată supra, aplicarea în practică a căreia, în opinia autorilor, va simplifica procedurile aferente completării formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”.
De menționat că, conform pct. 14) din Instrucțiune, la livrarea serviciilor, semnătura beneficiarului pe exemplarul facturii fiscale a furnizorului, în baza cărora sunt înregistrate veniturile, nu este obligatorie. Totodată, conform art.105 alin.(1) din Codul fiscal, livrarea energiei electrice, a celei termice şi a gazului se consideră livrare de mărfuri.
În acest sens, în vederea reducerii sarcinilor administrative, simplificării proceselor operaționale, a apărut necesitatea introducerii unor norme adiționale care vizează cazurile în care aplicarea semnăturii nu este obligatorie.
În acest sens, proiectul înaintat pentru consultări publice, presupune specificarea faptului că în cazul livrării/prestării energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice, apei calde, serviciilor de telecomunicații (limitate la servicii de telefonie, internet, televiziune) și serviciilor comunale, aplicarea semnăturii de către furnizor/prestator pe exemplarul facturii fiscale a cumpărătorului/beneficiarului nu este obligatorie.
Concomitent, proiectul prevede specificarea faptului că, în cazul livrării către consumatorii finali a energiei electrice, gazelor naturale, energiei termice, apei calde, aplicarea semnăturii cumpărătorului/beneficiarului pe exemplarul facturii fiscale a furnizorului nu va fi obligatorie.
Noile prevederi ale Instrucțiunii se propune a fi puse în aplicare din data publicării în Monitorul Oficial.
Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului se vor accepta până la data de 20 martie anul curent.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
385 просмотры
Дата публикации:
18 Март /2026 09:18
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *