
Prestatorii de servicii de plată vor putea refuza executarea ordinelor de plată sau inițierea operațiunilor de plată în favoarea organizatorilor de jocuri de noroc neautorizați, identificați în listele întocmite conform1 art.501 alin.(2) din Legea nr. 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc și prin codul categoriei de comerciant sau alt element de identificare specific, utilizat pentru a identifica organizatorii de jocuri de noroc.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul modificărilor unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri VII), inclus pe ordinea de zi a ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător din 24 septembrie curent, care prevede completarea Legii nr.291/2016 cu art.502 ce va stabili obligația prestatorilor de servicii de plată de a refuza executarea ordinelor de plată sau inițierea operațiunilor de plată, în condițiile și modul stabilit de Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică, în favoarea organizatorilor de jocuri de noroc neautorizați.
Conform proiectului, refuzul executării ordinelor de plată sau inițierea operațiunilor de plată în favoarea organizatorilor de jocuri de noroc neautorizați se va efectua în temeiul notificărilor transmise de autoritățile competente cu referire la destinațiile de plată și conturile de plăți utilizate, de către sau în folosul organizatorilor de jocuri de noroc neautorizați, la efectuarea tranzacțiilor de depunere sau retragere din conturile de joc, create pe paginile web/platformele/aplicațiile acestora.
Totodată, în condițiile aprobării proiectului în redacția autorilor, prestatorii de servicii de plată, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare din momentul recepționării notificării, urmează să se asigure că oricărui plătitor îi sunt refuzate executările ordinelor de plată sau inițierile de operațiuni de plată în favoarea conturilor de plăți notificate, până la data la care operatorul este informat de autoritatea/instituția publică competentă despre schimbarea statutului organizatorului jocului de noroc sau se atestă de plătitori sau alte autorități responsabile că aceste conturi nu sunt utilizate de către sau în favoarea organizatorilor de jocuri de noroc neautorizați.
___________________________
1Legea nr. 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc
Articolul 501. Blocarea paginilor web prin intermediul cărora
sunt accesate jocurile de noroc care nu sunt
autorizate în modul stabilit
(1) Paginile web/platformele/aplicațiile prin intermediul cărora sunt accesate jocurile de noroc care nu sunt autorizate în condițiile prezentei legi, la decizia Agenției Servicii Publice, se includ în lista paginilor web/platformelor/aplicațiilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova.
(2) Agenția Servicii Publice aprobă și face publică lista de pagini web/platforme/aplicații prin intermediul cărora pot fi accesate jocurile de noroc care nu sunt autorizate în condițiile prezentei legi și dispune întreprinderea acțiunilor prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. g1).
(3) Furnizorii de servicii de comunicații electronice accesibile publicului, la decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, bazată pe lista de surse făcută publică de către Agenția Servicii Publice, au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate la alin. (1), cu informarea utilizatorilor.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
742 просмотры
Дата публикации:
25 Сентябрь /2024 06:00
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *