
Codul fiscal, în temeiul prevederilor Legii nr. 212/2024 pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenţilor zonelor economice libere), a fost completat cu prevederi care reglementează acordarea facilităților fiscale întreprinderilor din industria prelucrătoare care realizează investiții în Republica Moldova.
Totodată, în vederea reglementării procedurii şi condiţiilor de acordare a ajutorului de stat sub formă de scutire parţială la plata impozitului pe venit şi grant întreprinderilor din industria prelucrătoare care realizează investiţii în RM prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2024 a fost aprobată Schema de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în RM.
Pentru a aduce mai multă claritate la acest subiect, în ediția din octombrie a „monitorului fiscal FISC.md” este publicat articolul „Aplicarea Schemei de ajutor de stat pentru investițiile realizate în RM. Aspecte fiscale”, elaborat de către Iulia Melnic, în care autorul analizează aspectele de bază ce țin de aplicarea corectă a prevederilor actelor normative din punct de vedere fiscal.
Astfel, deținătorii unui abonament al publicației noastre vor primi răspuns la urătoarele întrebări:
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
329 просмотры
Дата публикации:
10 Октябрь /2025 05:42
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *