
Veniturile persoanelor fizice nerezidente obținute sub formă de dobânzi sau creșterea de capital aferente valorilor mobiliare de stat (VMS) emise în Republica Moldova nu vor fi impozitate. Ajustarea articolului 71 din Codul fiscal este prevăzută în Legea nr.187 din 10 iulie 2025, publicată în Monitorul Oficial din 18 iulie current și se aplică din data publicării.
După cum se menționază în nota de fundamentare, scopul modificării constă în a oferi o egalitate în cee ace privește impozitarea veniturilor din sursele respective obținute atât de către persoanele fizice rezidente, cât și nerezidentă.
În acest sens, precizăm că începând cu 15 august 2024, veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente VMS și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale constituie sursă de venituri neimpozabile și nu se vor impozita prin reținere finală a impozitului pe venit de către Ministerul Finanțelor sau dealerii primari (prevedere aprobată prin Legea nr.214/2024 privind politica fiscală și vamală – art. 20, lit.z20 din CF).
Totodată, prin ajustarea art. 71 se urmărește atragerea investițiilor în VMS, precum și creșterea lichidității pe piața financiară.
Notă: vă recomandăm și acest articol pentru informații practice.
.jpg)
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
868 просмотры
Дата публикации:
28 Июль /2025 06:00
Catalogul tematic
Физическое лицо
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *