
Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 2 mai 2023, expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit (CET18) de către persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentru anul 2022.
Creşterea de capital reprezintă sursă de venit impozabilă. Potrivit Codului fiscal, active de capital constituie:
Mărimea creşterii de capital provenită din vânzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare a activelor de capital este egală cu diferenţa dintre venitul obţinut şi cheltuielile suportate pentru procurarea sau crearea activelor de capital. Cheltuielile respective urmează a fi confirmate în modul stabilit de art.42 din CF și Ordinul Ministerului Finanțelor nr.40 din 6 februarie 2018.
Prin urmare, la înstrăinarea activului de capital, persoana fizică urmează să calculeze impozitul pe venit, luând în calcul suma impozabilă a creșterii de capital care constituie 50% din mărimea creșterii de capital și să o impoziteze conform prevederilor art.15 lit.a) din CF (12%).
Totodată, creșterea de capital nu este recunoscută în cazul:
În cazul în care persoana face o donație se consideră că a vândut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării. Creşterea sau pierderea de capital nu este recunoscută în scopuri fiscale în cazul încheierii unui contract de donaţii între rudele de gradul I, precum şi între soţi.
Pornind de la prevederile art.83 din CF precum și ţinând cont că creșterea de capital este sursă de venit impozabilă (art.18 lit.e) din CF), persoana fizică care înstrăinează activ(e) de capital, va avea obligaţia de depunere a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit în termen de până la 2 mai 2023 (cu excepția a) redistribuirii proprietății între soți sau între foștii soți; b) încheierii unui contract de donații între rude de gradul I, precum și între soți; c) înstrăinării locuinței de bază – care este proprietatea contribuabilului în decurs de cel puțin 3 ani și constituie domiciliul/reședința acestuia în decursul ultimilor 3 ani până la momentul înstrăinării).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3991 vizualizări
Data publicării:
19 Aprilie /2023 08:39
Catalogul tematic
Persoana fizică | Creşterea de capital | CET18 | Impozitul pe venit
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *