
Serviciul Fiscal de Stat depune eforturi consolidate în vederea conformării contribuabililor la respectarea prevederilor legislației în vigoare, prin întreprinderea activităților corespunzătoare în acest sens.
Astfel, în perioada 1-21 august 2023 de către angajații SFS au fost efectuate 38 ieșiri în teritoriu inclusiv și în sectoarele mun. Chișinău, fiind efectuate 485 cumpărături sub anonimat.
Ca rezultat s-a constatat că doar 200 agenți economici sau 41,2% au eliberat bonuri fiscale. Cele mai multe cazuri de neeliberare a bonului fiscal au fost identificate în mun. Chișinău și raioanele: Ștefan-Vodă, Telenești, Vulcănești, Cahul, Șoldănești, Rezina, Călărași, Fălești, Florești, Soroca, Comrat, Criuleni, Râșcani, Strășeni, Orhei, Hâncești și Nisporeni.
În cadrul desfășurării campaniei s-a stabilit nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 141 din 27 februarie 2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor, precum și alte cazuri de nerespectare a legislației, și anume:
Serviciul Fiscal de Stat va continua să monitorizeze contribuabilii respectivi prin analiza indicatorilor înregistrați de către aceștia, cu aplicarea măsurilor de conformare voluntară/forțată care se impun după caz.
De asemenea, informăm că, acțiunea privind efectuarea cumpărăturilor sub anonimat va continua, iar în domeniile cu risc sporit precum HORECA, reparații auto și altele vor fi aplicate inclusiv măsuri de conformare forțată.
Autoritatea fiscală națională recomandă tuturor contribuabililor să respecte prevederile legislației fiscale și să-și onoreze la timp și în volum deplin obligațiile ce le revin, contribuind astfel la asigurarea încasărilor la BPN, necesare pentru prestarea serviciilor pentru cetățeni de către stat.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1825 vizualizări
Data publicării:
15 Septembrie /2023 06:25
Catalogul tematic
Echipamente de casă şi control | Control fiscal | Administrare fiscală
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *