Agentul economic a beneficiat de serviciile avocatului din plățile căruia, potrivit prevederilor legislației în vigoare, nu a avut obligația de a reține impozitul pe venit. Apare oare la agentul economic obligația de reflectare în Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS 14) a sumei plăților îndreptate în favoarea acestuia?
În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din CF, persoanele care în decursul anului au avut obligația să rețină impozitul, în conformitate cu art. 88–90, art. 901 – în partea în care valoarea venitului achitat depăşeşte scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1), şi art. 91 din CF