Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
11 Decembrie /2018 08:30
Ministerul Finanţelor a elaborat Planul de acţiuni privind procesul de implementare a noii Legi cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a organizat prima şedinţă comună a grupului de formatori, prin intermediul cărora contabilii din toate unităţile bugetare din ţară vor fi instruiţi în vederea noii modalităţi de calcul a salariilor. În cadrul evenimentului, formatorii au fost familiarizați cu procesul organizatoric de implementare a reformei salariale în sectorul bugetar.
10 Decembrie /2018 13:00
În perioada septembrie – noiembrie 2018, de către reprezentanţii Inspecţiei Financiare au fost desfăşurate sesiuni de instruire pentru 733 de persoane – reprezentanţi ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, contabili-şefi ai aparatelor preşedinţilor de raion, şefi ai direcţiilor de finanţe, primari, contabili-şefi din cadrul primăriilor, secretari ai consiliilor locale, precum şi contabili-şefi ai instituţiilor bugetare. De instruire au beneficiat persoane din 12 raioane ale ţării: Rezina, Taraclia, Cahul, Cimişlia, Şoldăneşti, Teleneşti, Ocniţa, U.T.A. Găgăuzia, Rîşcani, Nisporeni, Călăraşi, Floreşti.Pentru anul 2019, urmează a fi programate şi, respectiv, desfăşurate întruniri în celelalte 14 raioane ale ţării.
08 Decembrie /2018 14:01
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în 15 decembrie 2017 cu nr. 287 Legea contabilităţii şi raportării financiare (Legea nr. 287), care a fost publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 1-6 din 05.01.2018. Aceasta urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2019 şi reprezintă un interes deosebit pentru toți cei pe care îi vizează, deoarece vine cu unele inovații în comparație cu Legea contabilității 113/2007 (republicată în MO al RM, 2014, nr. 27–34).
08 Decembrie /2018 10:00
Regulamentul privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar şi control şi emiterea declaraţiei privind buna guvernare va fi subsituit de regulamentul ce prevede un nou concept de raportare a sistemelor de control intern managerial (CIM) – raportarea prin cascadă a acestora. Entitățile publice vor consolida rapoartele entităților din subordine, iar către Ministerul Finanțelor vor prezenta rapoarte ministerele, autoritățile administrative centrale și cele ale administrației publice locale de nivelul II.
07 Decembrie /2018 13:01
Молдова за 10 месяцев 2018 г. получила от Всемирного банка и Международного валютного фонда для поддержки бюджета кредиты на общую сумму $15,2 млн и 24,9 млн евро. По данным Минфина, в январе-октябре 2018 г. на валютные счета финансового ведомства, открытые в Национальном банке, поступили следующие денежные средства от Всемирного банка: • займы от Международной ассоциации развития (IDA), входящей в Группу Всемирного банка: 21 февраля – для секториального развития (социальная помощь) на сумму $0,9 млн (14,5 млн леев) 17 апреля – для повышения конкурентоспособности – $0,2 млн (3,8 млн леев)
07 Decembrie /2018 10:02
Elementele indispensabile pentru realizarea practicilor durabile de gestionare a datoriei de stat, elaborate de către Banca Mondială și stabilite în metodologia DeMPA, instrument de evaluare a performanței managementului datoriei, au fost puse la baza Proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021)”. Acesta a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este propus pentru consultări publice. Principalul obiectiv al managementului datoriei de stat este de a asigura necesitățile de finanțare ale deficitului bugetului de stat la nivel acceptabil de cheltuieli pe termen mediu și lung în condițiile limitării riscurilor implicate.
07 Decembrie /2018 07:00