Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Parlamentul Republicii Moldova

Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Proiectul legii contabilităţii, care îşi propune să transpună parţial Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, a fost prezentat Parlamentului în mod prioritar şi susţinut în prima lectură. Confom Acordului de Asociere, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a armoniza prevederile legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte rapoartele financiare în conformitate cu prevederile Directivei. În momentul în care am început să elaborăm legea noastră, am observat că destul de multe prevederi ale legii corespund deja cu prevederile Directivei şi doar pe câteva componente au fost făcute modificări substanţiale, a anunţat Vice-ministrul Finanţelor, Veronica Vragaleva.
14 Iulie /2017 07:30
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 229-243 din 7 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului privind avizul la un proiect de lege ce vizează completarea Codului Contravențional.
12 Iulie /2017 14:15
В Monitorul Oficial 7 июля 2017 г. опубликован Закон № 104 от 9 июня текущего года о внесении изменений и дополнений в некоторые законодательные акты, которым вносятся изменения в Налоговый кодекс № 1163/1997. Данные поправки касаются предприятий, находящихся в процессе ликвидации. Так, ст. 12 дополнена п. 16), дающей определение ликвидационным платежам. Это платежи в денежной и/или неденежной форме, переданные участникам/акционерам/членам/учредителям при распределении активов ликвидируемого субъекта после удовлетворения требований кредиторов.
11 Iulie /2017 07:15
Parlamentul a votat în prima lectură Codul administrativ al Republicii Moldova. Autorii și-au propus să sistematizeze toate reglementările legale existente ce țin de procedura administrativă desfășurată de autoritățile publice. Ideea elaborării unui astfel de document vine din necesitatea, în primul rând, de a avea o lege codificată ce ține de dreptul administrativ, anume în sensul sistematizării normelor juridice, care ar corespunde realităților sociale și constituționale, a explicat unul din autorii proiectului, Igor Vremea.
10 Iulie /2017 11:15
Deputații au votat în prima și a doua lectură proiectul de lege prezentat de Ministerul Finanțelor ce se referă la ratificarea protocolului de modificare a Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Belgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit și pe capital.
10 Iulie /2017 08:15
Mult-discutatul proiect ce se referă la acordarea tichetelor de masă salariaților a fost votat în prima lectură în cadrul ședinței Parlamentului din 7 iulie curent. Proiectul legii prevede că angajatorii sunt în drept să acorde salariaților o alocație individuală de hrană, sub forma tichetelor de masă, achitând operatorului valoarea nominală a acestora, care consituie pentru o zi lucrătoare 45 de lei.
10 Iulie /2017 07:16
Se interzice orice formă de publicitate a producţiei alcoolice, inclusiv prin intermediul surselor de radio şi televiziune, presei scrise, reţelelor de internet, telefonice, telegrafice, serviciilor cinematografice şi video, în interiorul sau pe mijloacele de transport public. Un proiect de lege ce prevede reglementarea publicităţii şi promovării alcoolului, în deosebi, în rândul tinerilor, a fost votat în prima lectură în cadrul şedinţei plenare a Parlamentuluidin 6 iunie 2017.
08 Iulie /2017 07:11