Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Părinții adoptivi, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani, vor fi asigurați în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM). În Monitorul Oficial din 20 martie curent a fost publicată Legea nr.36 din 28 februarie 2020 pentru modificarea art.4 din Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală.
23 Martie /2020 07:00
Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu, iar situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale – în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, în corespundere cu legislaţia contabilă. În Monitorul Oficial din 17 martie a fost publicată Legea nr. 19 din 20 februarie 2020 pentru modificarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, precum și Decretul de promulgare al legii.
18 Martie /2020 07:00
Parlamentul, în ședința convocată astăzi, 17 martie 2020, a aprobat în două lecturi introducerea în Republica Moldova a stării de urgență, ținând cont de situația epidemiologică din țară, din 17 martie până la 15 mai 2020. Aceasta presupune extinderea competenței Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale pentru asigurarea activității fără restricții a acesteia. Astfel, Legislativul a aprobat modificări și completări în Legea nr.212 (art. 20, 22, 24 și 25). La baza acestora stă răspândirea atât în țară, cât și în regiune a virusului COVID-19. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății a atribuit gradul „foarte ridicat” al pericolului legat de epidemie și l-a caracterizat drept „urgență în domeniul sănătății publice la nivel internațional”. Amintim că atribuțiile CNSE sunt stabilite în art.20 al Legii1 nr.212.
17 Martie /2020 15:29
Pensiile se vor indexa în fiecare an la 1 aprilie și la 1 octombrie. La 1 aprilie, coeficientul de indexare va constitui rata inflației înregistrată în ultimul semestru al anului precedent anului indexării, iar la 1 octombrie – rata inflației înregistrată în primul semestru al anului în curs. Coeficientul de indexare se stabilește de către Guvern. În Monitorul Oficial din 14 martie curent a fost publicată Legea nr. 86 pentru modificarea unor acte legislative.
17 Martie /2020 07:00
В парламенте зарегистрирована законодательная инициатива, в соответствии с которой граждане Республики Молдова, являющиеся владельцами автомобилей (товарная позиция 8703), не зарегистрированных в РМ, могут получить право въезда на территорию страны на определенный период без уплаты виньетки. К этим периодам предлагается отнести Пасхальные праздники (в соответствии с проектом, с первого рабочего дня последней недели перед Пасхой по церковному календарю и заканчивая десятым днем после Пасхи включительно) и весь месяц август каждого года (с 1 по 31 число).
13 Martie /2020 07:00
Situațiile financiare anuale ale întreprinderilor de stat vor fi supuse auditului extern obligatoriu. Parlamentul a aprobat, în lectura finală, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală. Conform proiectului, situațiile financiare anuale ale întreprinderilor municipale vor fi supuse auditului extern obligatoriu în cazul în care acestea fac parte din categoria entităţilor mijlocii, a entităţilor mari sau a entităţilor de interes public, conform Legii contabilității și raportării financiare.
24 Februarie /2020 07:00
Законопроект, который обязывает магазины формировать 50% ассортимента из продукции местного производства, готовится к принятию во втором чтении. Парламентская комиссия по экономике, бюджету и финансам провела слушания по проекту поправок в Закон о внутренней торговле, которые направлены на поддержку местных производителей. В дискуссиях приняли участие представители ритейла и организации местных производителей, Ассоциация европейского бизнеса (EBA), Ассоциация иностранных инвесторов, Патронатная ассоциации субъектов внутренней торговли ProBiz, Ассоциация производителей молока и др. Они озвучили свои позиции по законопроекту, который в мае 2018 г. был принят в первом чтении и готовится к утверждению во втором чтении.
20 Februarie /2020 07:00