Servicii disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Articolul 5. Noţiuni generale
orice societate comercială, cooperativă, întreprindere, instituţie, fundaţie, asociaţie, inclusiv creată cu participarea unei persoane străine, şi alte organizaţii, cu excepţia subdiviziunilor organizaţiilor nominalizate ce nu dispun de patrimoniu autonom şi a formelor organizatorice cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei.
Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
www.lex.md/fisc/codfiscaltxtro.htm#A5
Conform art. 6 alin.(1) din Legea cu privire la arbitraj nr. 23 din 22.02.2008 (Legea nr. 23/2008), arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigii care apar între persoane fizice și/sau juridice. Potrivit art. 1 alin.(2) din Legea nr. 23/2008, arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil, în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului.
10 Octombrie /2019 06:45
Stimați contribuabili, ținem să va informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, nr. 397 din 13.09.2019
16 Septembrie /2019 09:00
1. (29.1.1.22) Urmează oare a fi luată în considerare suma impozitului pe venit aferentă profitului perioadei fiscale în curs, repartizată în prealabil sub formă de dividende conform art.80/1 din Codul fiscal, la onorarea obligației fiscale ce ține de achitarea în rate conform art.84 din Codul fiscal?
16 Septembrie /2019 08:58
Potrivit prevederilor art.801 alin.(1) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 care achită dividende acționarilor (asociaților) săi pe parcursul perioadei fiscale achită ca parte a impozitului o sumă egală cu 12% din profitul perioadei fiscale în curs, din care se vor achita dividende.
16 Septembrie /2019 08:57
În contractul încheiat între doi agenți economici a fost stabilită clauză penală, conform căreia, în cazul nerespectării termenului de livrare a mărfii, furnizorul urmează să achite pentru fiecare zi de întârziere o penalitate în mărime de 0,05% din valoarea mărfii. Furnizorul, însă, nu a putut să-și onoreze obligația în termenii stabiliți, deoarece materia primă pentru fabricarea mărfii a fost livrată cu întârziere, ceea ce a perturbat procesul de producere, fapt care a cauzat depășirea termenului de livrare și, respectiv, achitarea unei penalități în mărime de 10 000 lei. Dat fiind faptul că suma penalității este prevăzută în contract, se va permite oare aceasta la deducere în scopuri fiscale?
29 August /2019 10:21
Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 143 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012). Conform prevederilor acestei norme, o creanță acceptată şi inclusă de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv al creanțelor se consideră validată dacă, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestația ridicată a fost înlăturată. Contestația debitorului nu se opune validării creanței.
21 August /2019 08:00
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii (CM). Proiectul a fost elaborat în cadrul unui grup de lucru tripartit creat sub egida ministerului în componența căruia au fost incluși și reprezentanți ai Confederației Naționale a Patronatului, Confederației Naționale a Sindicatelor și Inspectoratului de Stat al Muncii. Inițiativele incluse în proiect, în mare parte, constituie obiectul unui compromis dintrepartenerii sociali atins în cadrul a 13 ședințe a grupului de lucru menționat.
19 August /2019 09:00