Availables services
For the command select the service you want from the category
For the command select the service you want from the category
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Consiliul permanent privind restructurarea şi dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale şi venituri s-a reunit în ședință, la care au participat, în calitate de invitați, reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și ai Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, fiind examinată propunerea OIM privind direcționarea suportului pentru elaborarea recomandărilor de politici economice și sociale în vederea unui răspuns socio-economic la criza pandemică de COVID-19. Discuțiile s-au axat pe activitățile ce urmează a fi desfășurate în cadrul proiectului implementat de către OIM pentru consolidarea dialogului social tripartit, având ca finalitate stabilirea propunerilor pentru intervenții de politici pentru reducerea impactului pandemiei în domeniul economic și social.
15 October /2020 06:00
Soldul datoriei la credite neperformante ca pondere în soldul total al datoriei la credite după doi ani de evoluție ascendentă înregistrează o tendință de diminuare de la 18,5% în luna noiembrie 2017 (când a fost atins nivelul maxim) până la 8,1% în luna februarie 2020. Aceste date au fost făcute publice de Ministerul Economiei și Infrastructurii. În informația operativă cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova elaborată de MEI este menționat că diminuarea ponderii creditelor neperformante datorează faptului că băncile au aplicat în ultima perioadă de timp unele proceduri noi, cum ar fi separarea activelor „bune” de cele „rele” etc., care au adus la reducerea stocului acestora.
15 October /2020 06:00
Министерство экономики и инфраструктуры инициировало изменения в Положение о порядке установления начальной цены продажи акций публичной собственности, подлежащих приватизации (утверждено постановлением правительства №453/210). Этот нормативный акт определяет порядок установления начальной цены продажи акций публичной собственности, подлежащих приватизации на регламентируемом рынке, на коммерческие и инвестиционные конкурсы, на аукционы «с молотка». Речь идет об имуществе, которое администрируется государством, территориально-административными подразделениями страны и АТО Гагаузия.
13 October /2020 06:01
În luna iulie curent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a aprobat Foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic, care are patru obiective majore : facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri, stimularea utilizării comerțului electronic, simplificarea procedurilor vamale la exportul online și stimularea serviciilor poștale și de curierat. Pentru implementarea acțiunilor din Foaia de parcurs, Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru și MEI au elaborat un proiect de lege, conceptul căruia a fost prezentat, ieri, 12 octombrie, într-o ședință online pe platforma Consiliului Economic.
13 October /2020 06:00
Agenția de Guvernare Electronică va deține statutul de posesor și deținător al Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP), actualmente aceste funcții fiind exercitate de Ministerul Economiei și Infrastructurii și, respectiv, Agenția Servicii Publice. MEI a elaborat proiectul de hotărâre pentru modificarea unor hotărâri de Guvern, ce este inclus pe agenda ședinței secretarilor generali și are ca scop gestionarea eficientă în domeniul elaborării, implementării și dezvoltării continue a platformelor tehnologice guvernamentale comune.
09 October /2020 06:00
Proiectul Uniunii Europene „Suport pentru cadrul infrastructurii calității în contextul DCFTA în Republica Moldova” se va încheia la sfârșitul lunii octombrie 2020, iar zilele trecute a avut loc evenimentul de totalizare a rezultatelor obținute pe parcursul a trei ani de activitate, la care a participat reprezentanți ai principalelor instituții și agenții beneficiare. Amintim, proiectul cunoscut și ca „Proiectul QI” cu un buget total de 3,5 mil. euro a fost lansat în luna septembrie 2017 de către Delegația UE în contextul realizării DCFTA în Republica Moldova. Beneficiarii principali ai proiectului sunt Ministerul Economiei și Infrastructurii, Institutul Naţional de Metrologie, Institutul de Standardizare din Moldova, Centrul Național de Acreditare MOLDAC, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
08 October /2020 06:00
Ministerul Economiei și Infrastructurii a revizuit prognoza principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2021-2023, ținând cont de impactul pandemiei asupra economiei naționale. Amintim, aceasta a impus necesitatea de ajustare a prognozei evoluției PIB-ului până la -4,5% pentru anul 2020, a tendințelor în sectorul real (industrie, agricultură, investiții etc.), în comerțul exterior pentru anii 2021-2023. Totodată, nota informativă conține și prognoza indicatorilor remunerării muncii. Conform estimărilor, veniturile populației vor scădea nu doar din contul remitențelor, dar și al plăților salariale, acestea fiind influențate de sistarea completă sau parțială a activităților din sectorul real al economiei,
08 October /2020 06:00