News
Capitalul social al SRL „Arena Națională” va fi majorat
Din bugetul de stat ar urma a fi alocate mijloace financiare în sumă de până la
67,74 mil. lei (echivalentul a 3,17 mil. euro) Societății cu Răspundere Limită „Arena Națională” pentru majorarea capitalului social. Mijloacele respective sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021.
Proiectul hotărârii de Guvern este inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 24 iunie curent.
Mijloacele financiare vor fi alocate de Ministerul Finanțelor la solicitarea Agenției Proprietății Publice, care este asociat unic al Arenei Naționale, statut care i-a fost atribuit prin
HG nr.529/2019 și vor fi utilizate în scopul
executării contractului de parteneriat public-privat încheiat în anul 2018 între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Arena Națională
pentru proiectarea și construcția arenei polivalente de interes național cu Compania Privată de Implementare S.R.L. „Sam Investment Company”.
Proiectul stabilește și excepția cu privire la intrarea în vigoare a hotărârii la data publicării, regimul de urgență se datorează faptului că, potrivit prevederilor contractuale, obiectul urma să fie deschis la 1 mai 2020. Astfel, având în vedere că există deja o întârziere ce ține de data dării în exploatare al complexului, autorii propun intrarea în vigoare a proiectului la data publicării în Monitorul Oficial.
Reamintim că construcția Arenei Naționale a fost începută în vederea dezvoltării infrastructurii sportive şi culturale din Republica Moldova prin crearea unui obiectiv multifuncţional pentru promovarea modului sănătos de viaţă. Arena polivalentă de interes național ar urma să aibă o capacitate de bază de circa 4000 de locuri.
1248 views
The date of publishing:
23 June /2021 12:57
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *