News
Decizia nr.16: cetățenii și mediul de afaceri vor fi susținuți
Deoarece Curtea Constutuțională
a suspendat acțiunea Legii nr.56 și aceasta urmează a fi examinată în fond pe data de
13 aprilie 2020,
în condițiile în care există o incertitudine privind hotărârea ce va fi adoptată, pentru a asigura măsurile de susținere a cetățenilor și mediului de afaceri agreate anterior, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a întrunit astăzi, 10 aprilie, în ședință și a aprobat
Dispoziția nr.16, care
a intrat în vigoare la momentul publicării pe pagina oficială a Guvernului.
Amintim că dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM.
Documentul publicat acum câteva minute prevede măsuri pentru motivarea financiară, pe perioada stării de urgență, a personalului implicat în supravegherea, controlul și tratamentul infecției COVID-19, aspecte ce țin de salarizarea personalului medical etc.
Alt bloc de măsuri aprobat de Comisie vizează susținerea mediului de afaceri prin acordarea subvențiilor la plata impozitelor ce țin de plățile salariale, stabilește mecanismul de subvenționare, acțiuni concrete pentru susținerea cetățenilor.
2311 views
The date of publishing:
10 April /2020 10:19
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *