
Numărul asiguraților în mod individual în anul 2020 a constituit 63210 persoane, cu 4,8% mai mult față de anul precedent. Totodată, circa 37 mii de persoane au beneficiat de reducere în mărime de 50%, peste 16 mii de persoane – de reducere de 75% și 327 persoane - de reducere de 60%. În același timp, 9708 persoane au achitat în anul 2020 prima de AOAM în mărime integrală. În anul 2020 cheltuielile FAOAM au fost executate în sumă de 8,405 mld. lei, acestea fiind cu 5,7% mai mici față de prevederile anuale și cu 12,2% mai mult în comparație cu anul 2019. Cheltuielile fondului de bază destinate achitării serviciilor medicale și farmaceutice acordate în conformitate cu contractele încheiate, au constituit 98,4% din totalul cheltuielilor FAOAM, în creștere cu 12,8% față de cele suportate cu un an mai devreme. Ca și în anii precedenți, partea preponderentă a mijloacelor alocate din fondul de bază a fost direcționată pentru acordarea serviciilor în cadrul Subprogramului „Asistența medicală spitalicească” (51,3% din totalul cheltuielilor), urmat de Subprogramul “Asistența medicală primară” (27,1%), Subprogramul „Asistența medicală urgentă prespitalicească” (9,6%), Subprogramul „Asistența medicală specializată de ambulator” (9,0%), Subprogramul „Servicii medicale de înaltă performanță” (2,2%) și Subprogramul „Îngrijiri comunitare și la domiciliu” (0,8%). Cheltuielile efective ale FAOAM pentru medicamentele compensate în anul 2020 au constituit 612,4 mil. lei, fiind în creștere cu 2,25% față de anul precedent. Eliberarea medicamentelor compensate în anul 2020 a fost efectuată de către 224 de prestatori de servicii farmaceutice în baza a 4944,7 mii rețete, în descreștere cu 656,3 mii față de anul 2019. Pe parcursul anului 2020, FAOAM au fost rectificate și au constituit la partea de venituri 8,5 mld. lei, la cheltuieli – 8,9 mld. lei, cu un deficit bugetar de 416 mil. lei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1264 views
The date of publishing:
18 June /2021 07:24
Catalogul tematic
Noutăți | Asigurare obligatorie de asistenţă medicală
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *