
Totodată, începând cu anul 2022, 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor fi alocate integral unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi – satelor (comunelor) şi oraşelor (municipiilor), pentru a spori capacitățile primăriilor pentru finanțarea infrastructurii drumurilor publice locale din teritoriul administrat.
Documentul mai prevede creșterea de la 2200 de lei până la 3100 de lei a salariului minim al personalului în sectorul bugetar și revenirea la acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar.
Alte măsuri incluse în document se referă la: revizuirea metodei de calculare a amortizării pentru rezidenții parcurilor pentru tehnologia informațiilor, extinderea dreptului la deducerea cheltuielilor angajatorului pentru transportul, hrană și studii profesionale și pentru studenţii stagiari și/sau în formare, extinderea termenului de depunere a dărilor de seamă fiscale în cazul decesului conducătorului agentului economic, care a fost și unicul fondator, eliminarea taxei pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă etc.
După cum a menționat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, înainte de inițierea procesului de elaborare al proiectului, ministerul a organizat discuții cu asociațiile de business, la care au participat 21 de reprezentanți ai asociațiilor și experți, pentru a identifica cele mai stringente probleme asupra cărora trebuie să se intervină prin politica fiscală. Totodată, în proiect au fost incluse doar măsurile care nu erodează substanțial veniturile bugetare pentru anul 2022 și au un nivel înalt de consens, iar restul propunerilor, care au un impact bugetar mai sporit și/sau necesită identificarea unor soluții de consens între toți actorii implicați vor fi discutate în următorul exercițiu.
Mai multe detalii despre măsurile incluse în politica fiscală și vamală pentru anul 2022 pot fi găsite aici.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1827 views
The date of publishing:
25 November /2021 16:35
Catalogul tematic
Noutăți | Administrare fiscală
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *