Diverses
Î.S. “Fiscservinform” continuă instruirea angajaţilor săi.
Pentru a ţine la nivelul înalt activitatea pe care o desfăşoară Î.S. “Fiscservinform”, 15 manageri de nivelul II şi III au fost antrenaţi în cadrul unei instruiri organizate de “ASCENDIS” – companie de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale. Acesta modul a fost al III-lea la număr, curs de instruire în care angajaţii întreprinderii au făcut cunoştinţă cu „
Dezvoltarea şi Motivarea echipelor”.
În cadrul instruirii angajaţii au căpătat deprinderi pentru:
- Înţelegerea importanţei lucrului în echipă;
- Definirea şi măsurarea sinergiei unei echipe;
- Identificarea propriul rol în cadru echipei;
- Identificarea stilurilor de interacţiune în grup;
- Conştientizarea elementelor care contribuie la eficacitatea echipei;
- Înţelegerea mecanismului factorilor motivare/demotivare şi influenţa lor asupra membrilor echipei.
Instruirea a durat două zile în care participanţii au fost antrenaţi în diferite exerciţii practice. În final participanţii au învăţat etapele de atragere a membrilor echipei la un lucru în comun, care va da un rezultat mai eficace, totodată va crea o climă mai călduroasă, aducând echipa să-şi stimuleze dorinţa de a atinge cele mai înalte vârfuri a profesionalităţii. Inclusiv în rîndul aşteptărilor se revede şi crearea unei relaţii mai cordiale dintre personalul Î.S. „Fiscservinform” şi contribuabili.
via servicii.fisc.md
2581 views
The date of publishing:
07 July /2013 17:11
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *