În conformitate cu prevederile imperative ale art. 229 alin. (1) din Codul fiscal, suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, cu excepţia celor de împrumut şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), precum şi celor ale persoanelor fizice care nu sunt subiecţi ai activităţii de întreprinzător, reprezintă o măsură de asigurare prin care organul fiscal limitează dreptul contribuabilului de a folosi mijloacele băneşti, care se află şi/sau se vor depune la conturile lui bancare şi de a folosi noile conturi, deschise în aceiaşi sau în o altă instituţie financiară (sucursală sau filială a acesteia).
Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului poate fi emisă în cazul neonorării, în termenul stabilit, a obligaţiei fiscale, precum şi în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Procedura privind emiterea, aplicarea şi anularea dispoziţiei referitor la suspendarea operaţiunilor la conturile bancare se efectuează, în conformitate cu prevederile Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 65 din 12 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 63-65/239 din 21 aprilie 2006.