Întrebări și răspunsuri
2. (36.1.1.7) Urmează oare de a fi calculate prime de asigurare obligatorie de asistență medicală în cazul achitării remunerațiilor în folosul persoanelor angajate, persoanelor terțe pentru jurizare în cadrul concursurilor?
În conformitate cu prevederile art. 6 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală nr. 1593-XV din 26.12.2002, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru categoriile de plătitori prevăzute la anexa nr.1 se calculează în funcţie de contribuţia procentuală la salariu şi la alte recompense, pînă la deducerea (reţinerea) impozitelor şi altor plăţi obligatorii stabilite de legislaţie.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nominalizată, noțiunea de alte recompense, constituie orice altă sumă decît salariul, plătită de angajator în folosul angajatului său, precum şi alte drepturi şi venituri plătite persoanelor fizice, cu excepţia drepturilor şi veniturilor, prevăzute la art.20, 89, 90, 901 din Codul fiscal, la care nu se calculează prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
Astfel, plățile aferente remunerațiilor în folosul persoanelor angajate, persoanelor terțe pentru jurizare în cadrul concursurilor raionale, constituie bază de calcul a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală
1957 vizualizări
Data publicării:
26 Octombrie /2018 05:43
Catalogul tematic
Legislație fiscală | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Noutăți fiscale | Impozitul pe venit | Asigurare obligatorie de asistenţă medicală
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *