Datoria de stat generală a Moldovei a depășit la sfârșitul lunii iulie 2019 53,1 mld. lei, în creștere de la începutul anului cu 1,1 mld. lei sau cu 2,1%. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, majorarea datoriei de stat generale în ianuarie-iulie 2019 a fost determinată de creșterea datoriei publice interne, cât și a datoriei de stat externe, exprimată în lei.
Astfel, datoria publică internă a crescut în ianuarie-iulie 2019 cu 184,9 mil. lei (+0,8%) — de la 23,06 mld. lei (la sfârșitul lunii decembrie 2018) până la 23,24 mld. lei (la sfârșitul lunii iulie 2019). În același timp, datoria de stat externă, exprimată în lei, a crescut cu 916,5 mil. lei (+3,2%) — de la 28,95 mld. la 29,87 mld. lei.