Importanța sistemului de impozitare este determinată, în esență, de finalitatea acestuia, și anume de realizarea cheltuielilor bugetare. Or, scopul principal al sistemului de impozitare este de a genera venituri suficiente pentru asigurarea finanțării cheltuielilor bugetare, ce au menirea de a pune în practică prioritățile statului în diverse domenii de ordin social, economic, educațional etc. Astfel, este de neimaginat existența unei societății fără ordine publică, justiție, protecție socială și medicală, educație etc., iar singurul instrument de realizare a acestora fiind sistemul de impozitare.