Ieri a avut loc prima ședință a Legislativului din sesiunea de primăvară, în care deputații și-au reconfirmat votul pentru proiectele remise de Președintele țării spre reexaminare, dar au votat şi câteva noi proiecte de lege.
Astfel, s-a votat în lectură finală proiectul de lege cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care interzice organizației să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la persoane fizice, inclusiv împrumuturi, cu excepția când aceasta este fondator al organizației și deține o cotă de cel puțin 3% din capitalul ei sau dacă este considerat investitor calificat ce corespunde criteriilor stabilite de legea privind piața de capital.