
Acestea au fost operate prin Legea nr.60/2020 și reglementează reforma sistemului de asigurare socială și de asigurare medicală.
Astfel, din 1 ianuarie 2021 contribuțiile obligatorii de asigurare socială vor deveni obligațiile angajatorului, iar primele de asigurare medicală – ale angajatului. Legislația în vigoare prevede că contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii aferente salariilor și altor recompense sunt determinate la data calculării (respectiv, luna decembrie 2020), iar primele AOAM – la data efectuării plății (deci, luna ianuarie 2021), autorii proiectului propun adoptare normei derogatorii, care ar stabili că, pentru salariile și alte recompense calculate în luna decembrie 2020, dar achitate în luna ianuarie 2021, la calcularea și achitarea PAM să fie aplicate prevederile legislației în vigoare la data de 31 decembrie 2020. Astfel, primele vor fi distribuite între angajat (4,5%) și angajator (4,5%).
Elaborarea proiectului este condiționată de necesitatea evitării poverii fiscale majorate la nivel de angajat, care poate apărea în rezultatul reținerii sumelor CAS (6%), dar și a PAM în condițiile legislației noi (9%).
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
7210 просмотры
Дата публикации:
28 Октябрь /2020 07:00
Catalogul tematic
Государственное социальное страхование | Новости | Обязательное медицинское страхование
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *