
Cu titlu de excepție, veteranii de război decorați cu distincții de stat vor avea dreptul la alocații nominale, indiferent de faptul dacă sunt sau nu beneficiari de pensie sau alocație socială de stat sau dacă au sau nu domiciliul în RM. De asemenea, alocații pentru merite deosebite față de stat se acordă și soţiei/ soţului, cetățeni ai RM, a/al persoanei decorate post-mortem cu „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ştefan cel Mare”, cu care, la data decesului acesteia, s-a aflat în relaţii de căsătorie, sau mamei/tatălui, cetățeni ai RM, indiferent de faptul dacă au sau nu au domiciliu în RM. Persoanele care s-au stabilit cu traiul permanent peste hotarele RM, vor depune cererea împreună cu setul de documente necesare, personal sau prin intermediul reprezentatului desemnat prin procură ori prin împuternicire de reprezentare creată în baza semnăturii electronice în cadrul Registrului împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice (MPower), la casa teritorială de asigurări sociale de la ultimul domiciliu din RM. Persoanelor eligibile pentru acordarea dreptului la alocație nominală, stabilite cu traiul permanent peste hotarele RM, alocaţia se stabilește și se plăteşte pentru 12 luni consecutive, iar la expirarea acestui termen persoana este obligată să prezinte sau să transmită pe adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale certificatul de viaţă. Conform art. 4 din HG nr. 1413/2003, alocația nominală pentru merite deosebite față de stat constituie între 50 lei și 500 lei. Cuantumul total necesar pentru realizarea proiectului constituie circa 3,5 mil.lei pentru anul 2022, mijloace ce urmează a fi alocate din bugetul de stat.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1091 просмотры
Дата публикации:
10 Июнь /2022 05:57
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *