
În document este menționat că tergiversarea realizării majorității acțiunilor restante a fost provocată de factori interni și externi, inclusiv situația epidemiologică și calamitățile naturale înregistrate, care au necesitat reorientarea imediată a priorităților Executivului spre diminuarea impactului social și economic al acestora.
Totodată, în vederea asigurării coerenței procesului de planificare, monitorizare și evaluare a activităților care solicită implicarea Guvernului, Planul de acțiuni a fost completat cu unele activități prevăzute în Matricea de politici de redresare socioeconomică post COVID-19 elaborată de către Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru în baza consultărilor extinse cu asociațiile de business și societatea civilă și cu suportul partenerilor de dezvoltare.
Ca rezultat, acțiunile pe termen scurt și mediu susținute de Cabinetul de miniștri vor fi orientate spre depășirea crizei cauzate de situația pandemică, acestea fiind formulate în baza evaluării impactului pandemiei COVID-19 asupra tuturor sectoarelor social-economice.
Principalele modificări operate în HG nr.636/2019 vizează reproiectarea acțiunilor care au rămas nerealizate în ianuarie-septembrie 2020, reieșind din necesitatea respectării tuturor etapelor la elaborarea actelor normative. În Plan au fost incluse acțiuni noi, majoritatea cărora derivă din Calendarul de monitorizare a realizării restanțelor Planului Național de acțiuni pentru implementarea Acordului de asociere pentru perioada 2020-2023 și Matricea de politici de redresare social-economică post COVID-19. Totodată, din document au fost excluse acțiunile care pe parcurs s-au dovedit a fi inoportune în perioada vizată sau irelevante pentru realizare.
Reamintim, Guvernul şi-a stabilit către anul 2023 ca obiectiv atingerea, la nivel naţional, a următoarelor ţinte:
1) creşterea produsului intern brut cu 8,3%;
2) majorarea cheltuielilor BPN cu 56,7% comparativ cu anul 2019, inclusiv:
- pentru educație – cu 63,3%;
- pentru sănătate – cu 61,5%;
3) creşterea investiţiilor publice în infrastructură cu 55,8%, a căror valoare cumulativă va constitui peste 54 mld. lei;
4) creşterea salariului mediu pe economie cu 52,7% comparativ cu anul 2019, până la 11 200 lei;
5) creşterea salariului în sectorul bugetar cu 58,6% comparativ cu anul 2019, atingând un nivel de 12 700 lei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1606 просмотры
Дата публикации:
02 Декабрь /2020 07:00
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *