
Cu mijloacele de transport feroviar, care dețin 15,3%, au fost transportate 930,6 mii tone de mărfuri sau cu 28,9% mai puțin faţă de ianuarie-mai 2020, iar cu transportul fluvial – 83,7 mii tone de mărfuri. Cele mai puține mărfuri au fost transportate pe cale aeriană – 0,55 mii tone. Cea mai mare creștere a volumului a fost înregistrată în luna mai, când au fost transportate circa 1,5 mil. tone de mărfuri, cu 34,7% mai mult decât în aceeași perioadă din anul 2020. Totodată, în luna mai 2021 cu transportul public au fost transportați 4,9 pasageri sau de 2,2 ori mai mult față de luna mai din anul precedent, creșterea fiind cauzată, preponderent, de majorarea numărului de pasageri transportați cu transportul rutier (cu 2,7 mil. pasageri), precum și cu transportul aerian (cu 47,3 mii persoane). În primele cinci luni ale anului 2021, cu transportul public au fost transportați 24,3 mil. pasageri, cu 5,5% mai mult față de aceeași perioadă din anul 2020, și în acest caz transportul rutier deținând ponderea covârșitoare – 97,9% din total. În ianuarie-mai curent cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 23,8 mil. pasageri, în creștere cu 6,1% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Transportului feroviar și celui aerian le-a revenit, respectiv, 1,0% și 0,7%. Astfel, comparativ cu perioada similară din anul 2020, se atestă o scădere în transportul feroviar de pasageri (-27,4%) și cel aerian (-14,7%), însă au fost înregistrate creșteri la transportul rutier de pasageri (+6,1%) și la transportul fluvial (+48,6%).
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1306 просмотры
Дата публикации:
19 Июль /2021 05:59
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *